Miracolele....

Multi au simtit, multi au avut parte de miracole. Sunt insa si aceia care nu cred... Atribuie totul intamplarii, cauta explicatii si gasesc de multe ori unele seci si chiar ridicole, contestand existenta miracolelor...

Cred in extraterestri, in orice altceva, dar refuza sa creada ca exista Ceva Atotputernic ce ne vegheaza existenta si ne ajuta atunci cand nimeni si nimic nu ne-ar mai putea salva. Ma intreba recent un fost coleg de la psihologie, ca dece ar crede in asa ceva? Asta fiind un atac la faptul ca i-am spus ca nu cred ca exista extraterestrii pt ca nu am vazut vreodata asa ceva. Mi-a zis ca nici eu nu pot dovedi ca exista Dumnezeu.

Nu trebuie sa dovedesc eu, nu trebuie dovedit de om. Au fost atatea miracole, au fost prea multe dovezi, dar cine nu vrea sa creada, mereu va gasi modalitati sa fie orb.

Eu am avut de multe ori parte de miracole. Am uitat de multe ori sa mai cred, am uitat unde trebuia sa cer ajutor. Nu trebuie sa cerem oamenilor sa ne ajute, trebuie sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea putere sa ne ajutam singuri. Daca oamenii vor sa ajute, e minunat, dar nu trebuie sa fim dezamagiti daca asta nu se intampla. De multe ori cand are loc o tragedie, devenim furiosi, nu mai credem in nimic. Totusi, toti avem pierderi si necazuri in viata. Si, cand am avut langa noi acea persoana am stiut sa o apreciem? Am stiut sa-i aratam cat inseamna pt. noi? Am inteles ce si cat inseamna doar cand nu am mai avut-o; pt. ca asa suntem noi, oamenii....credem ca totul ni se cuvine si vrem ca totul sa fie corect pt. noi, insa noi nu stim sa fim corecti. Cerem mereu lucruri pe care noi nu le oferim, nu suntem capabili sa dam mai nimic inapoi. Mereu problemele noastre sunt cele mai importante, nevoile noastre la fel. Uitam sa multumim Bunului Dumnezeu pt. tot ce primim, pt. tot ajutorul, ba uneori, ne atribuim doar noua meritul pt ceea ce reusim si invinuim pe altii, chiar pe Dumnezeu, pt. ceea ce nu iese cum sperasem. Viata nu e dreapta....asa este! Dar, sa facem tot ce putem pt. a schimba ceea ce nu este bine si daca ceva nu putem schimba, trebuie sa acceptam, sa invatam sa traim cu acel lucru, cu acea situatie. Va intrebati ce m-a determinat sa scriu despre asta? Ei bine, de dimineata m-am trezit si mi se parea groaznica viata. Trec printr-o perioada aglomerata, plina de stres, mai sunt si alte probleme. Insa, cea mai mare era un examen care era peste putin timp si eu nu aveam timp sa ma pregatesc. Aseara, am vorbit cu un amic ce a terminat teologia. I-am spus ca sunt ingrijorata, ca nu stiu cum sa ies din starea asta, cat de greu imi e. El m-a sfatuit sa ma rog la Dumnezeu, la Maica Domnului si sa am credinta. Sincer, nu prea aveam de gand sa ii urmez sfatul, dar azi dimineata am luat o carticica de rugaciuni si m-am rugat sincer. Am simtit cum imi purific sufletul si nu am raman fara rasplata: examenul pe care am sansa sa il dau doar o data pe an si care anul trecut l-am picat, se da cu doua luni mai tarziu decat trebuia! Asta inseamna ca pot invata si am sanse reale, desi este ceva extrem de dificil. E doar unul din miracolele de care am avut parte in viata. Desi am fost mereu ajutata de Dumnezeu, am uitat ca, orice problema as avea, mereu gasesc ajutor la Tatal Ceresc.

Aveti credinta si nu veti fi niciodata singuri!

Motivul pt. care nu pun o imagine cu o icoana, asa cum ar trebui, este acela ca nu pot pune o icoana alaturi de poza mea.

Adevarul...ceva relativ?

Tocmai ma intrebam cum pot unii sa actioneze la nervi, din ambitie prosteasca sau alte motive inutile care duc la distrugerea unei prietenii...
Din pacate, de cele mai multe ori, exista acea tendinta precum ca, detinem adevarul absolut; numai noi avem dreptate si altii se inseala, numai adevarul nostru conteaza, varianta noastra. Suntem tentati sa ii judecam pe cei din jur dupa regulile noastre, dupa preferintele noastre: daca nu e cum vrem noi, nu e bun!
Ce greseala... asa pierdem oameni care nu meritau indepartati. Trebuie sa ne dam seama ca poate, din alt unghi, acelasi lucru pare diferit. Stiti, daca ne uitam la un obiect dintr-un unghi, vedem ceva, din alt unghi, vedem altceva...la fel si acest adevar; poate o alta persoana vede diferit. Dece nu invatam sa ascultam mai mult, sa acceptam ca poate si altul are dreptate? Dece nu invatam sa fim mai toleranti? Viata asta este atat de scurta si noi ne pierdem o parte din ea cu probleme ce nu ar trebui sa existe, tocmai fiindca le creem noi.
Mai cred totodata ca nu ar trebui sa tinem aproape persoanele care ne trag in jos, ne afunda, din diverse motive ( invidie, ura, pura rautate, etc),deoarece acele persoane nu fac decat sa ne strice echilibrul psihic. Trebuie sa spunem clar si sa fim fermi pt. a indeparta persoanele care, profitand de bunatatea noastra sau de bunul simt, se mentin "aproape" de noi si au grija sa mai "atace" din cand in cand, chiar in momentele cand avem nevoie de sprijin, de o vorba buna.
Asadar, trebuie sa eliminam sursele de stres, factorii negativi, pe cat posibil. Sa nu ne mai lasam afectati de tot felul de nimicuri deoarece, aceste nimicuri, pot provoca mult rau. Sunt adevarate probleme, adevarate catastrofe in viata, pt a baga in seama aceste nimicuri.
Fiti intelepti si, mai ales, nu uitati sa zambiti!

Vis

In inima mea pustiita

Te simt acum, in noapte,

Mi-amintesc de privirea ta,

De dulci si calde soapte.

Totul parca a fost un vis

Si sufletul meu plange;

O data de te-as mai vedea,

In brate de te-as strange.

Oare cat de departe esti?

Ca eu te simt aproape!

Si chiar daca nu esti aici,

Iti simt privirea-n noapte.

Oricat de dor imi e de tine,

Nu te pot regasi;

Dar, poate lacrimile mele,

Cumva, le vei simti.

Esti printre norii indepartati

Si nu te pot atinge.

Te-ai dus si nu te mai intorci,

Iar sufletul meu plange.

Dac-as putea sa te mai vad,

Langa mine de-ai fi,

Eu iti promit din inima

Ca nu ti-as mai gresi.

Si-ai luat cu tine fericirea,

Zambetul, bucuria,

Lasand in urma amintirea,

Durerea, vesnicia...

Si esti acolo undeva,

Departe, printre astri,

Dar stelele si ele cad

Uneori printre oameni.

Daca vrei, poti veni in vis

Eu te astept, sa stii!

Un loc in care noi nicicand

Nu ne vom desparti.
.............................................

In memoria cuiva plecat dintre noi

Nu te voi uita niciodata!

Un suflet pustiu

Un suflet pustiu ce da totul uitarii,
O raza de speranta, in bezna asteptarii;
O privire de gheata ce totusi se topeste
Cand langa alba nea, un ghiocel zareste.
Un suflet pustiu ce-ncearca sa strabata
In singuratatea vietii, o carare uitata.
Peste tot e tacere, nu-i nimeni aproape
Care sa-i dea sperante cu dulci si calde soapte
Un suflet pustiu ce stie doar sa uite
Cand inima-i pustie, de durere i se frange
Un suflet pustiu ce-ncearca sa strabata
In singuratatea vietii, o carare uitata.
in bezna uitarii, al vietii drum pustiu,
El ramane acelasi: doar un suflet pustiu...

Fii tu insuti!

Oare de cate ori nu ne-am uitat in trecut si ne-am dorit sa putem calatori in timp sa schimbam anumite lucruri? Am auzit oameni care spun ca nu au regrete, dar eu ma indoiesc de veridicitatea acestei afirmatii. Cred ca multi se ascund in spatele unei masti, uneori atat de mult stau cu acea "masca" pe fata, ca li se lipeste de chip si nu o mai pot da jos. Se pot schimba oamenii? cred ca da, insa, numai cand se intampla ceva ce le cutremura lumea din temelii. Un renumit psiholog afirma ca oamenii nu se nasc rai. Un alt psiholog insa, dupa ceva timp, dovedea ca oamenii se nasc rai si, ca drept dovada el le daduse unor viitoare mamici un caiet in care sa scrie ori de cate ori copilul loveste, iar dupa ce aduc pe lume noi-nascutii, la fel, sa noteze ori de cate ori cel mic loveste, trage de par, plange, arunca jucariile. Astfel, el afirma ca demonstrase faptul ca oamenii se nasc rai si, datorita normelor sociale, societatii in care traim, educatiei, invata ca nu e bine sa loveasca, sa strice, etc...

Eu cred insa, ca toti oamenii se nasc puri si inocenti, mai tarziu mediul in care traiesc, zestrea genetica, personalitatea ce se formeaza pe parcursul vietii si caracterul fiecaruia il conduc catre ceea ce devine. Noi alegem ce vom deveni. E adevarat ca e destul de greu ca cineva care a trait intr-un mediu sub orice critica sa iasa la suprafata si sa-si depaseasca conditia, insa, sunt si oameni care reusesc acest lucru. E adevarat ca reusesc cei care nu se dau batuti, dar mai e vorba si de noroc aici, nu-i asa?

Asadar, cum poate cineva afirma ca nu regreta nimic din trecut, ca nu ar schimba nimic? Oare chiar sa fie cineva care sa nu faca nicio greseala sau poate a invatat sa accepte si sa-si asume faptele?

Multi insa se ascund sub o masca ce intr-o zi va cadea si atunci vor trebui sa-si arate adevarata fata. Stiti care e partea cea mai rea atunci cand te ascunzi in spatele unei masti, a unei iluzii?Faptul ca, atunci cand ti se va vedea adevarata fata risti sa dezamagesti sau, mai rau, cei ce te vor vedea te vor privi cu neancredere, pt. ca vei fi un strain pt ei, cel pe care credeau ca il cunosc a disparut si increderea se castiga in timp, dar se poate pierde intr-o clipa.

Nu trebuie sa te schimbi pt. ca cineva si-ar dori sa fii altfel; esenta va ramane oricum. Daca cineva vrea sa-ti fie aproape, trebuie sa o faca pt ceea ce esti, nu pt. ceea ce ai putea deveni. Nu trebuie sa ne schimbam, ci sa evoluam, sa imbunatatim. Daca cineva vrea sa te schimbe, atunci nu are nevoie de tine, vrea altceva ce, in lipsa acelui ceva te va transforma pe tine. Insa, vei fi doar o copie, ceva ce nu este nici ce era, nici ce vrea sa devina. Nu e corect sa vrea sa te schimbe cineva care la inceput te-a placut asa cum erai. Daca doreste altceva, atunci sa caute ceea ce doreste pt. ca e clar ca nu pe tine te cauta. Cand iubesti o persoana, trebuie sa o accepti cu defecte si calitati; daca o poti ajuta sa mai elimine din defecte, este minunat, dar daca vrei sa il transformi in altceva, e dovada de egoism. Toti avem defecte, insa deseori uitam asta si vedem doar defectele celorlati, iar la noi doar calitati. Luam in considerara doar cum am vrea sa fie altcineva, insa nu ne gandim cum ar vrea alte persoane sa fim noi. Ne atribuim doar calitatile, reprosurile si nemultumirile atribuindu-le celorlalti. Nu ar fi intelept sa analizam la rece, calm si sa vedem apoi daca avem dreptate inainte de a lua o decizie ce va afecta viata noastra sau chiar si a altora? Poate ar trebui sa fim mai ingaduitori, sa acceptam ca toti suntem oameni si "omul e supus greselii".

Stres si traume familiale

Familia se doreste a fi, la momentul constituirii sale, unul dintre factorii de echilibru ai persoanei, poate chiar cel mai important. De-a lungul timpului, in numeroase cazuri, acest fapt se transforma in realitate, dar in altele, prea multe chiar, familia se transforma in izvor al suferintei si al izolarii individului.

S.Minuchin considera ca exista patru surse de stres pt. sistemul familial:

1. Contactul stresant al unui membru al familiei cu forte extraconjugale. De exemplu, daca unul dintre soti este stresat din cauza problemelor de la serviciu, el poate incepe sa-si critice partenerul sau chiar sa deturneze conflictul catre copii, atacandu-i pe acestia, cu sau fara motiv. Acest fapt poate duce la izolarea membrului tensionat prin alianta celuilalt membru cu copiii, ca reactie de aparare fata de stres. Sau daca un copil are dificultati de integrare in mediul scolar, parintii e posibil sa reactioneze diferit (mama poate exagera problema, in timp ce tatal o poate minimiza), ceea ce face ca granita in subsistemul marital sa se rigidizeze.

2. Contactul stresant al intregii familii cu forte extrafamiliale. Un sistem familial poate fi puternic afectat de efectele unei recesiuni economice, de mutarea intr-un alt oras sau alta tara, mecanismele de rezistenta ale familiei sunt amenintate semnificativ de saracie sau de discriminare.

3. Stresul in perioada de tranzitie din familie. Exista multe faze in evolutia naturala a unei familii, iar ele necesita o negociere a unor noi reguli, ceea ce duce la conflicte. Aceasta ofera membrilor familiei, dar si familiei ca intreg, ocazii pt. o noua crestere.

Daca aceste conflicte nu se rezolva, ele duc in timp la alte dificultati. Exemplul este cel al tranzitiei copilului spre adolescenta. Adolescenta presupune multe contacte ale copilului cu lumea extrafamiliala, iar statusul lui in aceasta perioada se schimba. Relatiile cu parintii se modifica, el avand nevoie de mai multa autonomie si responsabilitate. Tranzactiile subsistemului parental cu adolescentul vor trebui schimbate de la parinti-copil la parinti-adulti tineri. Astfel, rezultatul va fi o adaptare reusita. In unele cazuri mama, de exemplu, poate rezista schimbarilor relatiei ei cu fiul/fiica adolescenta, pt. ca asta ar presupune schimbari in relatia ei cu sotul. Astfel, in loc sa-si modifice atitudinea, ea poate ataca adolescentul si submina autoritatea lui. Daca tatal intra in conflict de partea copilului, se formeaza o coalitie cros-generationala nepotrivita, care se poate generaliza pana cand toata familia se afla in conflict. Daca nu se produc schimbari adaptative, vorm aprea seturi disfunctionale, ce se vor activa ori de cate ori vor exista conflicte.

4. Stresul cauzat de o problema idiosincratica. Un exemplu de astfel de situatie este prezenta unui membru bolnav cronic sau retardat. Aceste probleme idiosincratice pot supraincarca familia, resursele si mecanismele ei de rezistenta, deoarece functiile membrului respectiv trebuie preluate de alti membri ai familiei. Este posibil, de asemenea, ca intr-o anumita faza de evolutie a familiei si a problemei cu care se confrunta sa existe adaptare, dar mai tarziu, adaptarea sa fie ingreunata de intrarea intr-o alta faza de evolutie. De exemplu, o familie cu un copil autist se poate adapta in perioada in care este mic, dar poate sa fie depasita de dificultati atunci cand acesta este mai mare.

Majoritatea familiilor sufera mari pierderi sau trec prin evenimente care actioneaza negativ in structura lor profunda si le impiedica functionalitatea normala. As numi aceste evenimente ca traumatizante. Ele produc traume nu doar in individul care este martorul sau subiectul care trece printr-un astfel de eveniment, ci si in sistemul familial, in toate componentele sale: membrii, granite, functii, relatii, etc. Astfel, principalele diferente dintre evenimentele stresante si cele traumatizante, constau in:

- intensitatea lor - cele traumatice sunt mult mai intens resimtite de persoana si familii;

- efetctele lor asupra persoanei sau familiei - cele stresante produc dezorganizarea familiei pe o periaoda determinata, dupa care revin la starea initiala de functionare, in timp ce evenimentele traumatice persista mult in timp, poate pt. totdeauna si produc schimbari de structura a familiei, care nu intotdeuna pot fi refacute.

Oricum, granita intre stresant si traumatizant este foarte fina; ceea ce pt. o persoana sau familie este ceva stresant, pt. altele poate fi traumatizant (de exemplu, divortul).

Mai sus v-am scris din ce am invatat la facultatea de psihologie, din cartile ce mi-au finisat drumul catre ceea ce sunt azi. Acum, voi oferi punctul meu de vedere, ca om. Trebuie sa invatam sa apreciem ceea ce avem, nu sa asteptam pana pierdem ceva pt. a-i putea vedea valoarea. Familia este echilibrul nostru, este cel mai important lucru din viata; nimic nu este mai important decat familia. Trebuie insa, sa avem mare grija, deoarece cuvintele pot rani uneori mai mult decat o arma. cuvintele pe care noi le consideram aruncate in gluma, lipsite de importanta, pot fi zdrobitoare pt cei asupra carora le indreptam. Cuvintele sunt o arma atat de puternica, uneori letala. Au fost cazuri, cand, datorita unor cuvinte spuse la furie, s-a ajuns la pierderea cuiva, uneori chiar pierderea unei vieti. Asadar, multa atentie la ceea ce spuneti, la ceea ce faceti, deoacere uneori nu mai exista drum de intoarcere, oricat am dori sa ne intoacem in timp sa schimbam ce am facut sau ce am spus, aceasta nu va fi posibil.

Bun sau rau?

Ce inseamna un om bun? Dar un om rau?

Multi s-ar grabi sa raspunda, dar cel mai probabil ar gresi. Puteti intreba: ce e atat de greu? un om bun face bine, un om rau face rau! Nu e atat de simplu, dragii mei... Pt. o anumita persoana, un om groaznic poate fi un inger, iar pt. o alta persoana, acelasi om, poate fi un cosmar. Totusi, bunatatea se arata cu adevarat la nevoie. Stiti, degeaba iti da cineva o paine cand tu ai deja merinde, esti satul...dar, altceva e cand iti da atunci cand iti e foame; asa si cu bunatatea asta. Un om bun ajuta sau ofera fara sa ceara sau sa astepte nimic in schimb. Stiti, cum e si cu iubirea: iubesti cu adevarat atunci cand iubesti fara sa ceri nimic in schimb. Dar, cati dintre noi reusesc asta?

Asadar, e relativ.

Cat despre oamenii "acri", parerea mea e ceva a determinat asta. Am observat ca suferinta transforma omul, si nu in bine. Oamenii in varsta sunt de cele mai multe ori victimele acestui "blestem", deoarece ei au trecut prin multe, au trait multe, au pierdut multe....

Deseori ma enervez vazand rautatea si cruzimea unora, apoi incerc sa inteleg....

Un om fericit va reactiona diferit de un om nefericit. fericirea face omul mai frumos, mai deschis, mai curat si senin, pe cand suferinta il transforma in ceva ce nu credea ca ar putea fi vreodata.