Erai acolo, undeva, candva,
Dormeai fara a mai simți ceva.
Si totusi, te-am chemat din somnul tau,
Sa vii sa vezi si tu cat mi-e de greu,
Si sa-nțelegi ca fara putin soare,
Orice petala dintr-o floare moare.
Ai venit, ai privit cam buimac,
Nu ai văzut cat timp te-am așteptat.
Ai preferat sa crezi ca nu-i real,
Ca sa nu-ți cer sa fii din nou uman.
Și am văzut atata goliciune
Cu sufletul brăzdat de-atatea urme,
Ca te-am lasat sa pleci 'napoi la tine
Unde simțeai ca ție-ti era bine.
Am înțeles atunci ca tu nu esti
Prințul desprins din file de povesti.
Iar eu, confundasem iluzia
Cu ceva ce crease deziluzia.
