Mi-a fost mereu frica de oameni..
A trebuit sa par super-putere,
Pentru a ma feri de rele.
A trecut peste mine furtună,
Dar am reușit sa raman tot bună.
Cand eram jos, înfrântă si rănită,
Mi-au mai dat toți câte o copită.
Mi-a fost mereu frica de oameni...
Caci ei muscau cu spume la gură,
Erau turbați , înnebuniți de ură.
Ma atacau, se muscau intre ei,
Nimicind tot si crezându-se zei.
Priveau trufași, cu sufletele-arzând,
Si nu știau ca iadul-i pe pământ.
Mi-a fost mereu frica de oameni...
Am înțeles ca fiara este omul,
Si a-nceput sa imi dispara dorul.
Am văzut cum mulți sunt doar nalucă
Fără un suflet care sa-i conducă.
Si-atunci am înțeles, desi e trist,
Ca omul, prin natura-i egoist.
