Am citit articole de pe blogul meu cuiva din familie, cuiva apropiat. Am afirmat ca sunt scrise de un psiholog, de un barbat. Ciudat efectul: l-a impresionat la maxim, a intrebat cine e "tipul". Daca ar fi stiut ca sunt articolele mele, sigur nu ar fi avut reactia asta. Poate si pt. ca nu poate accepta ca o "tipa" sa-i dea lectii de viata, poate ca e nici eu nu sunt deschisa fata de persoanele de langa mine, mereu ascult pe altii, dar mult prea rar las sa se "vada" ceva la mine...aproape niciodata. Nu obisnuiesc sa ma plang, nu se stie ca mi-e rau decat atunci cand nu mai pot sta pe picioare. Doar aici, pe blogul meu, ma fac "vazuta" asa cum sunt. Oricum, faptul ca sunt tanara si faptul ca sunt femeie poate slabi increderea unora, in ceea ce priveste experienta mea de viata si capacitatea de a da niste sfaturi utile, de a impartasi din experienta mea, din ce mi s-a intamplat, din ce am vazut si din ce am invatat. Oare dece l-a impresionat atat de mult ce a scris "tipul" asta? Nu stiu exact care ar fi fost reactia daca stia ca eu am scris aceste articole, dar garantez ca nici pe departe atat de spectaculoasa si asta, datorita faptului ca nu ar fi ascultat cu adevarat. Asadar, aparentele conteaza, fac de multe ori diferenta, nu-i asa? Eu sunt complexa, greu de descifrat si fecare ma percepe in modul lui. Unii spun despre mine ca as fi un suflet mare, bun, altii spun ca as fi nemilosa, rece, dura. Si totusi....sunt si ma schimb in functie de oameni, de situatii. Adaptarea este tot o forma de inteligenta si eu, din fericire, ma pot adapta cu usurinta situatiilor, oamenilor. Nu suport sa vad acei oameni care fac rau din pura placere, care fac un rau gratuit, dar pt a face un bine trebuie platiti si de multe ori nici platiti nu l-ar face cum trebuie. Dece as fi la fel cu toti? Trebuie sa existe trepte de valori, trebuie sa apreciem bunatatea si onoarea, oamenii care fac cinste rasei umane. Eu sunt de parere ca rar poti face pe cineva rau sa fie bun, doar pt. ca nu-i intorci raul facut, ba din contra: il tratezi cu bunatate. Eu cred ca pana nu simte si el ce a simtit celalalt, pana nu a fost in "pantofii lui", nu se va opri. Iar daca nici asta nu-l opreste, atunci face parte dintre cei fara speranta. Faptele noastre ne definesc, spun cine suntem. De ce sa facem un rau, sa provocam voit o suferinta, cand putem aduce un zambet pe chipul cuiva? Am mai citit undeva ca "pt. ca raul sa triumfe trebuie doar ca oamenii buni sa nu faca nimic", ceea ce arata ca multe difera, in functie de situatie. Suntem doar un fir de nisip in desert...cum de nu intelegem ca ce oferim este ceea ce vom primi?
Trebuie sa ne cunoastem limitele pt. a le accepta sau pt. a le depasi; de vointa noastra depinde ce alegem.
Deseori se spune ca trebuie sa uitam trecutul. Oare? Eu cred ca atunci cand uitam trecutul, riscam sa repetam greselile. Trecutul este ceva cu care trebuie sa invatam sa traim, sa ni-l asumam, sa-l facem sa lucreze pt. noi, nu impotriva noastra. Nu trebuie sa-l lasam sa ne controleze/acapareze viata, dar nici sa bagam capul in nisip, precum strutul.
