Nu esti invins decat daca refuzi lupta

Recent, am cunoscut inca o persoana care m-a uimit intr-un mod neplacut, aratandu-mi inca o data ca unii oameni nu au limita cand vine vorba de rautate si egoism. Si totusi, desi cunosc mereu asfel de persoane, desi mereu vad o lume meschina si egoista in care nu este loc de bunatate si de intelegere, tot nu imi pierd entuziasmul. Este lumea pe care eu am ales-o, profesia care ma face sa ma simt implinita, iar lupta care se da mereu e ceva necesar. Ce scriu eu pe acest blog aproape a devenit ca un jurnal al meu, desi un jurnal e ceva intim, ceva ce nu arati nimanui. Si totusi...vreau ca altii sa inteleaga, sa vada si din alt punct de vedere lucrurile. Mai multe persoane mi-au spus ca nu ar suporta viata asta, mediul si provocarile si ar renunta.
De ce as renunta? Nimic bun nu se obtine fara munca, fara lupta. Comoditatea nu duce la implinire, calea cea mai usoara nu duce la destinatie. Cand va e mai greu, atunci sa va ganditi ca daca altul poate, si voi puteti. De ce sa va resemnati, de ce sa ramaneti in urma, sa priviti spre altii care merg mai departe si sa aruncati vina pe situatii, oameni si hazard?
Mereu cautam scuze pt. esecurile noastre, mereu altcineva e de vina cand ceva nu merge bine.
Ce tot ne ascundem in spatele unor scuze jalnice? Daca nu suntem in stare sa facem ceva, e din vina noastra, ca nu am muncit destul de mult, nu am depus destul efort, nu am acordat importanta cuvenita. La naiba, m-am saturat de oameni resemnati care mereu se vad neindreptatiti, mereu cred ca ei au fost defavorizati, ca altii au avut anumite avantaje. Sa luam exemplul unui jucator de fotbal. Un jucator care are talent poate fi intrecut de un alt jucator care nu are acel talent, dar ii place si isi da sufletul in teren. Cel care munceste mult sa faca performanta, il va intrece pe unul care, desi e foarte talentat, este lenes si asteapta ca totul sa-i vina de la sine. Asa si in viata: poate nu esti cel mai talentat, cel mai inzestrat, insa, cu multa munca, cu multa ambitie si indarjire, poti fi printre cei mai buni. Ma intreba un amic, acum cateva ore, daca lumea asta e chiar atat de murdara pe cat pare... i-am raspuns ca, daca stai sa privesti in jos, la gunoaie, uiti sa te bucuri de albastrul cerului, de soare, de tot ce e pur. Desigur, trebuie pastrat si contactul cu realitatea, acele gunoaie trebuie stranse si inlaturate (cele ce pot fi stranse), sau ocolite (cele ce nu pot fi stranse). Ma intreba daca poate avea incredere in mine (referindu-se la profesia mea, in care oamenii nu au incredere). M-a amuzat intrebarea si am zis ca asta e culmea naivitatii, ca faptele, situatiile ii arata daca poate sau nu sa aiba incredere, ca vorbele se pierd in vant. I-am spus sa aiba incredere doar in Dumnezeu, iar cand vine vorba de oameni, sa lase totusi un semn de intrebare; nu de alta, dar sa nu aiba un soc atunci cand va vedea ca mereu e loc de mai rau...sau, de mai bine, iar mintea umana este atat de complexa si imprevizibila...
Daca plangi pentru ca a apus soarele, lacrimile tale te vor impiedica sa vezi stelele. Pentru ca raul sa triumfe, nu trebuie decat ca oamenii buni sa nu faca nimic.

Aparente

Am citit articole de pe blogul meu cuiva din familie, cuiva apropiat. Am afirmat ca sunt scrise de un psiholog, de un barbat. Ciudat efectul: l-a impresionat la maxim, a intrebat cine e "tipul". Daca ar fi stiut ca sunt articolele mele, sigur nu ar fi avut reactia asta. Poate si pt. ca nu poate accepta ca o "tipa" sa-i dea lectii de viata, poate ca e nici eu nu sunt deschisa fata de persoanele de langa mine, mereu ascult pe altii, dar mult prea rar las sa se "vada" ceva la mine...aproape niciodata. Nu obisnuiesc sa ma plang, nu se stie ca mi-e rau decat atunci cand nu mai pot sta pe picioare. Doar aici, pe blogul meu, ma fac "vazuta" asa cum sunt. Oricum, faptul ca sunt tanara si faptul ca sunt femeie poate slabi increderea unora, in ceea ce priveste experienta mea de viata si capacitatea de a da niste sfaturi utile, de a impartasi din experienta mea, din ce mi s-a intamplat, din ce am vazut si din ce am invatat. Oare dece l-a impresionat atat de mult ce a scris "tipul" asta? Nu stiu exact care ar fi fost reactia daca stia ca eu am scris aceste articole, dar garantez ca nici pe departe atat de spectaculoasa si asta, datorita faptului ca nu ar fi ascultat cu adevarat. Asadar, aparentele conteaza, fac de multe ori diferenta, nu-i asa? Eu sunt complexa, greu de descifrat si fecare ma percepe in modul lui. Unii spun despre mine ca as fi un suflet mare, bun, altii spun ca as fi nemilosa, rece, dura. Si totusi....sunt si ma schimb in functie de oameni, de situatii. Adaptarea este tot o forma de inteligenta si eu, din fericire, ma pot adapta cu usurinta situatiilor, oamenilor. Nu suport sa vad acei oameni care fac rau din pura placere, care fac un rau gratuit, dar pt a face un bine trebuie platiti si de multe ori nici platiti nu l-ar face cum trebuie. Dece as fi la fel cu toti? Trebuie sa existe trepte de valori, trebuie sa apreciem bunatatea si onoarea, oamenii care fac cinste rasei umane. Eu sunt de parere ca rar poti face pe cineva rau sa fie bun, doar pt. ca nu-i intorci raul facut, ba din contra: il tratezi cu bunatate. Eu cred ca pana nu simte si el ce a simtit celalalt, pana nu a fost in "pantofii lui", nu se va opri. Iar daca nici asta nu-l opreste, atunci face parte dintre cei fara speranta. Faptele noastre ne definesc, spun cine suntem. De ce sa facem un rau, sa provocam voit o suferinta, cand putem aduce un zambet pe chipul cuiva? Am mai citit undeva ca "pt. ca raul sa triumfe trebuie doar ca oamenii buni sa nu faca nimic", ceea ce arata ca multe difera, in functie de situatie. Suntem doar un fir de nisip in desert...cum de nu intelegem ca ce oferim este ceea ce vom primi?
Trebuie sa ne cunoastem limitele pt. a le accepta sau pt. a le depasi; de vointa noastra depinde ce alegem.
Deseori se spune ca trebuie sa uitam trecutul. Oare? Eu cred ca atunci cand uitam trecutul, riscam sa repetam greselile. Trecutul este ceva cu care trebuie sa invatam sa traim, sa ni-l asumam, sa-l facem sa lucreze pt. noi, nu impotriva noastra. Nu trebuie sa-l lasam sa ne controleze/acapareze viata, dar nici sa bagam capul in nisip, precum strutul.