miercuri, 13 iunie 2012

Fragment din Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989)



"Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor, cand altul se balaceste, inca in viciul sau. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi.
Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale, in asa maniera, incat ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti. Drumul catre iubire se ingusteaza, cand ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor. Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori. Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat.
Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.
Daca reprimi foamea, in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca, in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei, printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia ramane trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma.
Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean. Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul, de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale, evenimente specifice lor.
Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci! Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus. Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramane, poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.
Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si, in viata noastra nu exista profesori mai severi decat viciile si incapacitatile noastre .
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune, nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu..."

marți, 12 iunie 2012

Sa nu regreti ...


Sa nu regreti niciodata cand iese din viata ta un om fara valoare. Sa nu te gandesti  la acel om, sa nu te intebi de ce. Desigur, inainte asigura-te ca este asa cum crezi tu, nu judeca superficial. Am inteles pe calea grea ca nu trebuie sa mai cred ca toti oamenii sunt buni in esenta lor, am invatat ca faptele ne definesc si ca vorbele sunt arme de temut de care trebuie sa ne ferim atunci cand nu vin insotite si de fapte.Am inteles acum toate astea, am inteles in aceiasi masura si ca nu trebuie sa lasam sa plece din viata noastra oamenii care ne iubesc, oamenii sinceri, oamenii pe care ii iubim. Am indepartat pe cei ce imi intunecau viata cu iluzii,  care mereu ma dezamageau, tocmai pt. ca eu credeam, alegeam sa cred ca toti oamenii sunt buni in esenta lor. Greseam amarnic...
Nu toti oamenii sunt buni, nu toti oamenii sunt rai; exista si bine si rau, si oameni buni, si oameni rai. Nu ar trebui sa ne irosim viata urand, amintindu-ne de lururile rele sau acordand atentie oamenilor rai, sau veninului ce il arunca. Viata trece atat de repede...ieri nu mai exista, azi se duce langa ieri, iar maine este o speranta, un vis, ceva ce va trece si nici nu vom observa, daca alegem sa irosim pretiosii ani sau oamenii care fac viata sa merite traita.
Cand eram copil credeam ca iubirea este cea mai puternica forta din univers; apoi am incetat sa mai cred asta si cred ca am incetat sa mai simt, sa mai traiesc. M-am trezit intr-o lume mult prea rea sa o pot accepta, sa o pot tolera, sa ma pot adapta ei. M-am ingrozit cand am inteles ca relele din realitate depaseau cu mult imaginatia mea de fetita naiva si ca nu se intampla ca in povestile cu care ma hraneam, in care totul se termina cu bine pentru cei buni. In realitate printesa nu era mereu salvata, ci ajungea in ghearele zmeului nemilos. Si am ajuns si eu, si am incercat sa fac povestea cat mai frumoasa, sa sper, sa cred. Pana cand am amortit, m-am racit si am si am simtit cum gheata pune stapanire pe inima mea. Era un timp cand incercam cu disperare sa nu mai simt nimic,sa ajung asa, amortita si rece pt. ca durerea parea insupotabila. Apoi, cand simtit ca ca spiritul meu doarme intr-un loc rece, am vrut sa simt din nou...dar nu mai reuseam. Totul era iluzie si se risipea ca fumul. Nimic nu mai avea sens si ma straduiam cu disperare sa gasesc ceva care sa ma ghideze inapoi, spre casa. Si rataceam...
Cand credeam ca am ajuns acasa, imi dadeam seama ca era inca o iluzie. Rataceam sperand ca voi gasi drumul, dar saream ca dintr-un vis in altul. Acum am inteles de ce...cred. Pentru ca nu ma pot intoarce de unde am pornit, aici greseam. Trebuie sa merg inainte, sa caut aici realitatea  pt ca trecutul e doar fum!
Daca voi cauta trecutul, ma voi invarti in cerc si mereu voi privi in urma, in loc sa vad ce este inaintea mea. Pe drum as pierde parti din mine si as fi mereu incompleta. Vreau sa ma trezesc, sa deschid ochii si sa pasesc spre realitate, chiar de nu imi place intotdeauna ce vad, dar e mai bine decat un vis ce se risipeste asemeni fumului.